Aș vrea să vă vorbesc astăzi despre nemulțumire, despre ceea ce simțim atunci când suntem nemulțumiți, pentru că sunt convins că ați trăit deseori un astfel de sentiment.
Într-un exercițiu de conectare cu sine, am constatat că, adesea, în trecut, mintea mea era copleșită de nemulțumire. Simțindu-mă în acest mod și gândindu-mă la nemulțumire și la faptul că mă simt astfel, a apărut și frica de judecată.
Nemulțumirea din mine a declanșat tipare vechi, pe care am stat să le observ, să înțeleg prin ele de ce și cum se întâmplă.
Prin exercițiul acesta al observării, care mi se pare extrem de bun de practicat, am reușit să înțeleg dacă și în ce măsură nemulțumirea din trecut, respectiv acele tipare din trecut mă mai afectează. În același timp, am realizat că nu are niciun sens să mă las copleșit de ele, fiindcă nemulțumirea nu mă mai afectează ca în trecut, nu mai e parte din mine și din felul meu de a fi.
Cred că e important să vorbim despre nemulțumire pentru că ea e emoția pe care nu o vedem.
Poate că am trăit atât de des în nemulțumire, poate că am simțit-o atât de acut și de atâtea ori, încât habar nu avem cum și în ce fel să nu o mai trăim. Devine obișnuință, e emoția „de acasă”, emoția înăuntrul căreia ne-am așezat și ne-am lăsat acolo bagajele cu simțiri și trăiri, iar modul în care interpretăm lumea este din punctul de vedere al acestei nemulțumiri, din perspectiva sa.
Cunoașteți oameni care sunt mai tot timpul morocănoși?
Ați observat felul în care sunt nemulțumiți mai tot timpul?
De fiecare dată când suntem nemulțumiți, ne grăbim să facem ceva, fugim înspre ceea ce vrem să facem, pentru a anula efectul nemulțumirii.
Nemulțumirea naște înăuntrul nostru un gol, o parte lipsă și nu avem habar, nu cunoaștem felul în care putem să umplem acel loc.
Nemulțumirea devine emoția „de acasă” pentru că ne obișnuim să o simțim, din obișnuință se formează un obicei, iar de-acolo se naște un program comportamental.
Cum și de ce apare nemulțumirea?
O altă cauză a nemulțumirii e faptul că nu înțelegem cum funcționăm. Când privim înspre emoțiile de intensitate joasă, nu le observăm, nu le vedem, habar nu avem că ele există acolo. Fiindcă am învățat să ne concentrăm strict pe gânduri, e mai dificil să le percepem, cu toate că aceste emoții sunt prezente mai tot timpul.
Ați observat că sunt oameni care cred că ei nu simt mereu emoții?
Acest fapt se întâmplă rar, doar când ne situăm într-o stare neutră. Această stare neutră reprezintă, să zicem, 1% din parcursul unei zile întregi.
Studii clare făcute de Paul Ekman demonstrează că mai tot timpul suntem în emoții, dar acele emoții în care ne aflăm sunt de o intensitate joasă, greu de perceput de o minte, de un observator fără experiență. De aceea, e necesar să fim conștienți de emoțiile puternice, fiindcă cu toții simțim tristețea, furia, invidia – acestea sunt emoții intense, pe care am învățat să le recunoaștem.
Pe celelalte emoții nu le observăm, nu știm că ele sunt acolo și, implicit, nu înțelegem cum funcționează.
Cred că ați mai auzit deseori persoane spunând că gândirea rațională e cea mai importantă și că noi suntem ceea ce gândim.
Complet adevărat, dar puține persoane sunt conștiente că eu sunt ceea ce gândesc ca efect al emoțiilor pe care le simt, emoții care au generat ceea ce gândesc eu.
Orice gând pe care îl avem nu are energia necesară să se manifeste dacă în spatele lui nu este emoția, fiindcă ea încarcă și susține gândul ca el să existe.
Totodată, așteptările false reprezintă o altă cauză a nemulțumirii.
Ele apar din modul în care funcționăm. Nu știm că ele în mare parte sunt false, fiindcă de multe ori constatăm că proiecția noastră asupra unui lucru este falsă. Când conștientizăm ceea ce se întâmplă, nu știm să ne uităm la așteptări. Credem că e normal ca lucrurile să se petreacă astfel, întrucât ne-am obișnuit să nu ni se îndeplinească proiecțiile.
Ajungem să ne mulțumim cu o situație în care așteptarea ne spune că ne-am apropiat cât de cât de acel adevăr.
Așteptările sunt false în proporție de 95%.
De asemenea, tot un studiu demonstrează că felul în care noi interpretăm ceea ce va urma să se întâmple e fals, așteptările noastre își iau energia din proiecții. Așteptările nu au cum să fie reale.
Ca să înțelegem toate aceste lucruri, avem nevoie, în același timp, să percepem și felul în care noi funcționăm.
Haideți să vedem acum felul în care se manifestă nemulțumirea!
Atunci când suntem nemulțumiți, simțim acest lucru pe toate planurile, fie că e planul social, familial, personal, profesional. Vedem și simțim peste tot nemulțumire, uităm de semnificația cuvântului „optimism”. Se instalează, în schimb, pesimismul care ne spune că nemulțumirea e normală. Iar atunci când se naște dezamăgirea, atât față de noi, cât și față de ceea ce e în jurul nostru, apare negreșit și nemulțumirea.
Mai apoi, nu ne acceptăm ca persoane, așa cum suntem.
Dacă sentimentul dominant e nemulțumirea, dacă suntem copleșiți de ea, implicit vom vedea și în noi, înăuntrul nostru, din punct de vedere emoțional, spiritual și în afara noastră – corpul nostru, de exemplu, nemulțumire. Observăm astfel defecte, ne îndreptăm atenția spre partea goală a paharului, nu conștientizăm ceea ce este minunat și magic înăuntrul nostru, bucata aia de suflet viu, arzând de bucurie, de speranță, de magie.
Fiind nemulțumiți constant, începem să avem un dialog cu noi înșine critic. Purtând nemulțumirea în noi, și dialogul pe care îl purtăm cu noi înșine va lua naștere tot din nemulțumire.
Atunci când ne criticăm pe noi, de fapt ne etichetăm, ne judecăm, avem o atitudine agresivă cu propria persoană.
Aceste lucruri pot fi ușor observate dacă ne îndreptăm atenția, respectiv lupa spre dialogul interior.
De asemenea, nu numai față noi înșine avem o atitudine ostilă, defensivă, ci și față de ceilalți din jurul nostru.
În momentul în care suntem nemulțumiți, dialogul conține reproș, atac, manipulare, anumite plăceri care să umple golul pe care îl avem, care să acopere nemulțumirea. Evident, nici nu avem încredere în noi. În clipa în care ne concentrăm doar pe bucata aceea lipsă, pe partea goală a paharului, implicit va apărea și senzația că viața este grea, că oamenii din jur nu sunt corecți cu noi, că ne trădează, că nu ne-am născut în familia potrivită, că nu avem parteneri potriviți și multe alte exemple.
Există motive de nemulțumire pentru absolut orice din jurul nostru. Dar ele nu sunt decât strict o interpretare a minții, a felului în care mintea percepe realitatea.
Așa cum v-ați obișnuit, ca și în celelalte articole de până acum, haideți să vedem care este soluția pentru acest sentiment prezent în viețile noastre, uneori chiar arhiprezent – nemulțumirea!
Cum scăpăm de nemulțumire?
Cu toate că pare că nu e simplu, pentru că am zăbovit multă vreme în nemulțumire și ne-am lăsat copleșiți de ea, nu este chiar așa. Avem nevoie să ne schimbăm emoția „de acasă”, să o transformăm, iar din nemulțumire să devină recunoștință, mulțumire, încântare, bucuria pe care ne-o produce viața, frumusețea lucrurilor și a făpturilor din jurul nostru.
Iar ca să ieșim din nemulțumire, este extrem de important să ne înțelegem comportamentul, emoțiile, gândurile, intențiile – pe scurt, să înțelegem felul miraculos în care funcționăm zi de zi, respirație cu respirație, bătaie de inimă cu bătaie de inimă.
Dacă felul în care noi învățăm e auditiv, putem să ne înțelegem comportamentul prin anumiți pași.
Dacă suntem vizuali, avem la îndemână faptul că mai întâi e o intenție care se naște, putem să o vedem, iar apoi emoția e declanșată, după se naște gândul – să fim conștienți de acel grafic care arată cam așa: prima dată intenție – apoi emoție – și nu în ultimul rând, gând, ca mai apoi să se manifeste acțiunea.
O altă soluție este învățarea continuă. De îndată ce ne privim înăuntrul nostru și ne percepem comportamentul, avem nevoie să schimbăm anumite obiceiuri.
Situarea în postura de „învățăcei” ne determină să nu ne mai considerăm atotcunoscători, să ne dorim să îmbrățișăm cunoașterea, să râvnim să aflăm mai multe lucruri, iar acest lucru ne oferă oportunitatea să ne schimbăm, să ne transformăm în ceea ce vrem să devenim. Astfel, ne dăm voie să fim, să învățăm, să cunoaștem și să schimbăm lucrurile care ni se par nepotrivite în viața noastră.
După ce practicăm învățarea continuă, se naște acceptarea propriei persoane, cu tot ceea ce conținem înăuntrul nostru, cu tot ceea ce avem, exact așa cum suntem. Iar ca rezultat al acceptării, își face loc încet, dar sigur, iubirea de sine, care apare în mod natural.
De multe ori am învățat că dincolo, la făpturile din jurul nostru, găsim ceea ce căutăm – iubirea de care avem nevoie, cea nemărginită, motiv pentru care alergăm ca într-un maraton înspre ea, o căutăm. Dar de fapt e atât de simplu! Pentru că iubirea deplină nu se obține de la cealaltă persoană, ci dinăuntrul nostru, dacă eu nu învăț să mă iubesc pe mine, cealaltă persoană chiar nu are cum să mă iubească cu adevărat și să ne bucurăm împreună de frumusețea și de suflarea magică și splendidă a vieții care ne înconjoară pas cu pas, respirație cu respirație.
Nemulțumirea este forma naturală a modului în care funcționăm atunci când nu intervenim asupra acestui proces.
Ea apare, pe scurt, dacă nu ne educăm. Avem nevoie să înțelegem acest comportament și să ne înțelegem, respectiv să ne cunoaștem ca persoane, ca să nu ne mai lăsăm acaparați de nemulțumire.
Vă invit să citiți e-book-ul meu, „Iubirea de sine”, care conține 7 pași ca să vă ajute cu acest proces nu neapărat ușor, dar atât de vindecător și de minunat, și implicit sunt acolo și niște exerciții pe care să le puneți în practică neapărat! Fiindcă, în tot acest proces, avem nevoie de multă practică. Iar în felul acesta veți reuși să învățați să trăiți și altfel, să ieșiți din nemulțumire și să pășiți înspre dorința de a vă împlini, de a vă iubi pe voi înșivă.
Împlinirea trece prin iubirea de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu