Deși homarii albaștri se vând și cu 500 de dolari bucata, aceste exemplare sunt atât de rare, încât de prea puține ori sfârșesc în farfurie. În schimb, ajung la zoo.
În mare trăiesc multe animale viu colorate, nu niciunul nu seamănă cu homarul albastru. Șansele de a da peste un asemenea exemplar sunt foarte mici: unu la două milioane.
Homarii albaștri sunt greu de găsit. Foto: Gary Lewis / Getty Images
În mod obișnuit, homarii sunt maronii, au nuanțe de verde închis sau chiar bleumarin intens. Dar, în cazuri extrem de rare, aceste crustacee prezintă nuanțe stridente de galben, roz și albastru strălucitor.
Aspectul atrăgător al homarului albastru creează diferențe doar la nivelul învelișului. Există speculații că homarii albaștri sunt mai agresivi decât homarii de culoare obișnuită, deoarece învelișul lor strălucitor îi face mai sensibili la prădători.
Homarii au în total zece membre și sunt strâns înrudiți cu creveții și cu crabii. La fel ca homarii obișnuiți, homarii albaștri își folosesc cleștii puternici pentru a se hrăni cu moluște, pești și diferite alge marine.
Chiar dacă par amenințători din cauza cleștilor, homarii nu sunt periculoși pentru om. De asemenea, homarii albaștri au vederea slabă, dar acest neajuns le întărește mirosul și gustul.
Totuși, văzul subdezvoltat nu îi împiedică să-și găsească perechi. Homarii se reproduc depunând ouă, pe care femela le poartă pe abdomen timp de un an, apoi le eliberează ca larve.
Larvele încep să-și schimbe exoscheletul pe măsură ce cresc. Dacă trec de pericolele „copilăriei”, homarii pot trăi chiar și 50 de ani.
Dacă întrebi oamenii care este cel mai rapid animal din lume, mulți vor spune că ghepardul. Gheparzii pot atinge viteza de 120 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă că sunt cele mai rapide animale terestre.
Însă, dacă e vorba despre toate animalele de pe planetă, șoimul călător depășește aceste feline mari. Atunci când intră în picaj ca să vâneze, șoimul călător atinge viteza de 386 de kilometri pe oră.
Totuși cum atinge șoimul călător această viteză uimitoare? Are mușchi foarte puternici, pe care îi folosește la zbor, și pene ascuțite, care îi conferă un aspect suplu și ager.
Astfel, șoimii sunt mai aerodinamici, ceea ce înseamnă că pot să execute picaje de mare viteză. De asemenea, șoimii călători au inimi mari și plămâni eficienți; cele mai multe păsări nu ar reuși să respire la astfel de viteze.
Împreună, acești factori fac ca șoimii să fie atât de rapizi în picaj, încât, dacă clipești, s-ar putea să-i pierzi din raza vizuală.
Istoria își amintește de multe femei care nu au ținut cont de convențiile sociale și, prin puterea seducției, au obținut nenumărate privilegii, de la bunuri materiale la poziții sociale înalte și influență politică.
Criticii și supușii le-au catalogat adesea drept „sirene” periculoase, viclene și manipulatoare, care i-au controlat pe bărbații din viața lor.
Aceste femei s-au folosit de una dintre cele mai puternice arme întrebuințate vreodată în politică, una care a dărâmat mai multe ziduri de apărare decât orice tun: sexualitatea.Drept urmare, au primit bogății, protecție, privilegii și funcții importante.
Deși au fost considerate scandaloase la vremea lor și chiar în cărțile de istorie din zilele noastre, aceste femei au fost, fără îndoială, prea puțin dispuse să joace după regulile societăților în care s-au născut.
Agripina și-a sedus unchiul și s-a căsătorit cu el
1
Statuie de marmură (din anii 54-99) despre care se crede că o reprezintă pe Agripina. Foto: Muzeul Arheologic din Napoli
Făcând parte din faimoasa dinastie iulio-claudiană a Romei, Iulia Agripina cea Tânără s-a născut în condiții privilegiate.
Avea legături de sânge și de alinață cu cinci împărați romani: Cezar Augustus, străbunicul ei; Tiberiu, bunicul ei; Caligula, fratele ei; Claudius, unchiul ei; și Nero, fiul ei.Nu s-a mulțumit să fie un apendice și să ducă o viață marginală, așa cum era de așteptat să facă femeile de elită romane.
Deși viața Agripinei a fost întotdeauna plină de drame și intrigi – în anul 39 a fost temporar exilată pentru că a complotat împotriva fratelui ei, Caligula – reputația ei de femeie nemiloasă a început cu adevărat în anul 49, când și-a sedus unchiul – noul împărat, Claudius – căsătorindu-se cu el și devenind astfel împărăteasă a Romei.
Chiar și după standardele romane, o astfel de căsătorie era considerată incestuoasă și suspectă din punct de vedere moral.
Agripina și-a exercitat cu plăcere puterea nou descoperită. Ea și-a convins unchiul să-l numească moștenitor pe Nero, fiul ei dintr-o căsătorie anterioară.Claudius a murit în anul 54, situație deosebit de convenabilă pentru Agripina, care a fost suspectată de crimă. Nero a devenit noul împărat și, cunoscând setea mamei sale de putere, a ordonat în cele din urmă executarea ei.
Agnès Sorel, amanta regelui Franței, umbla cu un sân dezgolit
Agnès Sorel, amanta regelui Franței, umbla cu un sân dezgolit
Agnès Sorel, portret de Jean Fouquet. Foto: Wikimedia
Fiind prima amantă oficială („amanta regală”) a regelui Franței în perioada 1444–1450, Agnès Sorel a avut parte de putere și influență la curtea regelui Carol al VII-lea.
Afecțiunea fățișă manifestată de rege față de Sorel i-a scandalizat pe cei de la curtea franceză, aducându-i acesteia mulți dușmani.
Iar alegerile lui Sorel în materie de modă au fost la fel de îndrăznețe: își purta rochiile astfel încât un sân să fie întotdeauna la vedere.
Carol i-a dăruit amantei sale pământuri, o vilă și „munți” de bijuterii, inclusiv primul diamant tăiat din istorie. Cu toate acestea, Sorel nu a căutat favoruri regale doar pentru ea însăși: și-a folosit poziția pentru a spori averea și statutul familiei sale, asigurându-le rudelor funcții înalte.
Însă „domnia” ei a fost relativ scurtă – a murit în 1450, la 28 de ani, pentru că a înghițit mercur, generând zvonuri că a fost asasinată.
Nike din Samotracia, zeița victoriei, fără brațe și cap
Un alt artefact prețios de la Luvru este statuia de 5.4 metri a zeiței Nike. Statuia o reprezintă pe zeitatea greacă a victoriei înaripată. Acestei opere îi lipsesc și mai multe părți decât lui Venus, însă acest fapt îi dă un aer de autenticitate.
Statuetă a zeiței Nike descoperită în Vani, Georgia (stânga) și o reprezentare artistică expusă în fața unei biserici. Foto: Wikimedia
Cioplită în marmură pariană aurită și numită „Victoria înaripată din Samotracia”, originile acestei reprezentări a lui Nike sunt învăluite în mister, la fel ca istoria pierderii brațelor și a capului statuii.
Piesa, datând din secolul II î.e.n., a fost probabil realizată pe Rodos, insula grecească celebră pentru că adăpostea una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, Colosul din Rodos.
Însă sculptura, descoperită în 1863, poartă numele altei insule grecești: Samotracia. Au existat numeroase încercări de a restaura capul și brațele statuii, însă fără niciun rezultat.
În urmă cu mai bine de două milenii, Alexandros din Antiohia, un sculptor din perioada elenistică, a realizat o reprezentare în marmură a unei zeițe grecești. Astăzi o cunoaștem drept „Venus din Milo” sau „Afrodita din Milo”.
Creată în jurul anului 100 î.e.n., opera înfățișează, cel mai probabil, zeița greacă a dragostei și a frumuseții, Afrodita. Nuditatea și erotismul ei sunt copleșitoare, chiar și în lipsa brațelor. Pentru romani, numele acestei zeițe era Venus.
Sculptura a reapărut în 1820 pe insula Milos din Marea Egee și a devenit imediat motiv de dispută. Atât trupele franceze, cât și cele turcești doreau să pună mâna pe capodoperă.
Până la urmă, francezii au reușit să trimită statuia în Franța. Încă se dezbate dacă brațele statuii au fost desprinse în urma acestei confruntări sau dacă ele lipseau deja la momentul descoperirii.
Opera l-a inspirat pe Salvador Dali să realizeze o replică de ghips, cunoscută ca „Venus din Milo cu sertare”, în 1936.
