vineri, 25 decembrie 2020

A FOST ...UN VIS!

 

ŞI TOTUŞI..., MEREU EXISTĂ UN ÎNCEPUT!....

26.12.2020

Am rămas mereu cu dor,

Mi-e gândul tot la amor

Sufletul meu se revoltă

Cautând stele pe boltă.

Dacă îmi pun mâna pe frunte

Capul , simt că se învârte

Rătăcesc încă în abis

Deşi m-am trezit din vis.

Cum lumina încet se stinge

În altă lume , viaţa împinge.

Eu mă simt ca la altar

Tot din lumina caut har.

Tot mai caut praf de stele

Să-mi aprind visele mele.

Când cerul e înnorat şi cenuşiu,

Găseşti  visarea prea târziu.

Dar e mai bine, decât în pustiu!

Strig întruna cu ecou

Caut praf de curcubeu

Vreau culori care să-mi cânte

Simt iubirea cum se-nvârte,

Cerul , mintea mi-a deschis

Realitatea mea nu a fost vis!



luni, 21 decembrie 2020

ANII...!

 

Anii…..!

Anii tinereții mele au zburat, au trecut, anii mei acum se scurg,
dispar tot printre zile, ore și minute, iar uneori printre rânduri,
încet, agale și uneori fara remușcări.
Opresc timpul sau amintirile și răsfoiesc printre ei.
Aleg ceva ce îmi face placere și în care mă regăsesc cea ce eram mereu
ma pregătesc pentru a  urmării ceva frumos, plin de bunătate și iubire.

Simt ca nu am trăit inutil!
Știu, puțini vor fi aceia, plini de dragoste ce vor avea de înțeles, victoriile și înfrângerile mele, alegerile,pierderile, urmările,cauzele, trăirile, bucuriile și clipele de fericire, ceva bunatate și iubire din viața mea.
Am învățat, uneori plângând, adesea zâmbind că timpul nu are răbdare, am învățat ca bucuria înseamna  reușita în muncă, că nimic nu e  regret, alergând din urma timpul, uneori prin bunătate și iubire, am fost împreuna.

Am învatat că fiecare alergare miraculoasă, discretă, calduroasă, face ca iubirea patrundă  în inimă! Am simțit zâmbet de copil, mângâieri miraculoase, stropi de rouă, căldura adierilor de vânt, dar și răcoarea, îmbratisări de aur,  lacrimi triste dar și de bucurie, am simșit viața cum curge și e vie!
Încet , încet  am ajuns să înțeleg zilele , orele, minutele  și secundele prezente nu trecute
că am ceea ce face, iar ce iubesc mă reprezintă , dacă gândesc viitorul ca bunătate și iubire,  sau iubire si bunatate, nu știu care este primul!.
Așa am întîlnit pe EA,pe EL, pe VOI!
Așa am înteles ca eu bărbatul sunt cel ce a ales ca viața lui să o împartă cu EA , cu EL, cu VOI, fără de care sensul vieții mele nu exista!.
Viata , oferindu-mi răspunsuri la propriile întrebări! Viața ma  învățat ce înseamnă
DRAGOSTEA şi că devii puternic,
doar atunci când ești iubit.
Fără prea multe promisiuni.

    VA IUBESC DIN INIMA PE TOTI!




vineri, 18 decembrie 2020

 

ŞI TOTUŞI ESTE....

A face sau a crea, înseamnă echilibru, bunătate, cinste, ordine perfectă. În viaţă , pentru reuşită, trebuie creat echilibru şi ordine, perfecte pentru a rezolva, pentru a vindeca o situaţie, chiar dacă la început este greu, în timp totul prinde lumină, se curăţă!...

Uneori spunem ceva ce nu am vrut să spunem şi ne întrebăm ce anume ne-a îndemnat să facem asta. Ştim că este ceva din inconştientul nostru şi este o reactie declanşată de o anumită situaţie. Iluminarea minţii noastre nu a fost rapidă şi eficientă! Atunci când ai o problemă, gândirea ta este şi ea acolo, pentru că eşti parte! Tot ceea ce vedem şi trăim ne aparţine. Totul vine din interiorul nostru. Totul se reflectă din interior. Este o oglindă. De aceea este bine ca interiorul nostru să fie curat, limpede!

Potrivit unor oameni de stiinţă, numai bebeluşii pot vedea lumea aşa cum este. Ei urmăresc versiunea brută a realităţii, deorece au mai puţin de eliminat din informaţiile pe care le primesc. Deci SĂ AI OCHII DE NOU-NĂSCUT. Numai atunci poţi vedea realitatea clară! Numai aşa devenim corecţi şi responsabili.



IUBIREA SE SIMTE DE SĂRBĂTORI!

 

18.12.2020

IUBIREA SE SIMTE DE SĂRBĂTORI!

Decorul se potriveşte cu privirea,

Îmbrâţişările cu mulţumirea,

Săruturile cu mulţimea,

Zâmbetul este deja ceva familiar,

Braţele uşor încordate , dar prezentate jubiliar

Totul parea sigur, nimic auxiliar.

Dragostea este plină blândeţe,

Iubire acoperită tandreţe,

Afecţiune stimulează multă nobleţe.

Viaţa luminoasă izvoreşte din gândirea curată!

Deschideţi sufletul spre iubire de lungă durată!

SĂRBĂTORI CU IUBIRE CA-N POVEŞTI!



vineri, 4 decembrie 2020

Cel mai „bătrân” copil născut vreodată

 O fetiță născută la 26 octombrie 2020 în statul american Tennesee a intrat în cărțile de istorie după ce a venit pe lume dintr-un embrion criogenat acum 28 de ani.

Embrionul lui Molly Everette Gibson a fost criogenat la 14 octombrie 1992 și, până în februarie 2020, a fost păstrat într-un rezervor cu azot lichid.

Aceasta a fost cea mai lungă perioadă de timp petrecută de un embrion în stare de îngheț înainte de a fi implantat cu succes.

La 12 februarie 2020, după ce procesul de dezghețare treptată a fost finalizat, embrionul a fost transferat în uterul viitoarei mame, Tina Gibson. În mod ironic, aceasta avea doar un an atunci când embrionul lui Molly a fost criogenat.Asta înseamnă, cel puțin teoretic, că mama și fiica au aproape aceeași vârstă, deși le desparte o generație.

Molly Everette Gibson s-a născut perfect sănătoasă, iar acum se poate lăuda cu performanța de a fi cel mai „bătrân” copil născut vreodată. La momentul nașterii, fetița cântărea trei kilograme.