CURSUL VIETII (zbor spre viata si prin ea) Ii mângâi mâna ca unui animal credicios, Simt asta şi pielea se-nvioară, Cred că afară plouă, Mă trec fiorii şi mâinile simt încet încet răcoare, Ba chiar mi se răcesc treptat Toată senzaţia de bunăstare dispare, Se risipeşte. Nu mai sunt un om independent şi puternic, Sunt călător prin viaşă rebegit, Care are de parcurs şi care a trecut prin mulţi ani şi multe zile. Oare care au fost mai multe , cele pline de plăcere şi bucurii, sau celelalte, Socoteala face ca să mi să ducă TOT IFOSUL Poftesc din nou în caruselul vieţii, Vreau o cursa a fericirii şi bucuriei. Parcă aş fi urcat pe un topogan, oare să-mi dau drumul, sau nu!? Mi-e teamă! Mă simt , nu ştiu de ce, urât şi obosit. Inchid ochii! Îmi amintesc privirile copiilor. Şi ieri şi altă dată se furişau spre mine, Îmi intindeau o mânuţă, pe care apoape mereu reuşeam să o apuc! Acum, întind, dar oare unde-i ..., unde-i, ....! Sunt singur şi nu am pe cine să cuprind, decât pe cineva la fel ca mine! Atunci, când mănuţe calde şi moi eu le-ndrumam paşii, Totul îmi părea colorat în roz şi verde, Acum culoarea pare brumărie, iar umbra neagră vine încet la geam! Dar vine lent şi fără ademenire...! Privesc afară, aştept pe cineva, ce uită ca să vină şi la noi! Acum putem, dar cine ştie cât! Privesc ca o persoană ce se bucură cu mine, de clipe ... clipe... Cu chip simpatic, uită să-mi răspundă, căci visul ei, pare mai clar! Cândva, îmi amintesc, în tinereţe, m-am întrebat, Oare cum trăiesc femeile cu bărbaţii antipatici!? Dar ,eu, cum am fost sau cum sunt! Mă fac că nu ştiu şi uit de groaznica gândire, Nu tot, nu pot să simt doar amăgire! Alung încet gândirea prea profundă. Da, sigur, nu are rost, Nu mai fac haz! Viaţa zboară. Trebuie să ţin ritmul! Un cârd de porumbei albi, zboară pe deasupra mea O urmă, cade pe umărul meu. Nu fac caz. O şterg cu serveţelul. Îi privesc, zborul lor natural este chiar spiritual, Pe o vreme frumoasă şi câţiva zeci de ani în urmă, Aş fi alergat împreună cu ei. Acum doar zâmbesc, M-au trezit la realitatea vieţii! Ce frumos e să trăieşti! Ce uşor se înving greutăţile, când zâmbeşti! Trebuie să înveţi să anticipezi! Alungăm viitorul când nu îl pricepem! 10.06.

 CURSUL VIETII

(zbor spre viata si prin ea)

Ii mângâi mâna ca unui animal credicios,

Simt asta şi pielea se-nvioară,

Cred că afară plouă,

Mă trec fiorii şi mâinile simt încet încet răcoare,

Ba chiar mi se răcesc treptat

Toată senzaţia de bunăstare dispare,

Se risipeşte.

Nu mai sunt un om independent şi puternic,

Sunt călător prin viaşă rebegit,

Care are de parcurs şi care a trecut prin mulţi ani şi multe zile.

Oare care au fost mai multe , cele pline de plăcere şi bucurii, sau celelalte,

Socoteala face ca să mi să ducă TOT IFOSUL

Poftesc din nou în caruselul vieţii,

Vreau o cursa a fericirii şi bucuriei.

Parcă aş fi urcat pe un topogan, oare să-mi dau drumul, sau nu!?

Mi-e teamă! Mă simt , nu ştiu de ce, urât şi obosit.

Inchid ochii! Îmi amintesc privirile copiilor.

Şi ieri şi altă dată se furişau spre mine,

Îmi intindeau o mânuţă, pe care apoape mereu reuşeam să o apuc!

Acum, întind, dar oare unde-i ..., unde-i, ....!

Sunt singur şi nu am pe cine să cuprind, decât pe cineva la fel ca mine!

Atunci, când mănuţe calde şi moi eu le-ndrumam paşii,

Totul îmi părea colorat în roz şi verde,

Acum culoarea pare brumărie, iar umbra neagră vine încet la geam!

Dar vine lent şi fără ademenire...!

Privesc afară, aştept pe cineva, ce uită ca să vină şi la noi!

Acum putem, dar cine ştie cât!

Privesc ca o persoană ce se bucură cu mine, de clipe ... clipe...

Cu chip simpatic, uită să-mi răspundă, căci visul ei, pare mai clar!

Cândva, îmi amintesc, în tinereţe, m-am întrebat,

Oare cum trăiesc femeile cu bărbaţii antipatici!?

Dar ,eu, cum am fost sau cum sunt!

Mă fac că nu ştiu şi uit de groaznica gândire,

Nu tot, nu pot să simt doar amăgire!

Alung încet gândirea prea profundă.

Da, sigur, nu are rost,

Nu mai fac haz!

Viaţa zboară.

Trebuie să ţin ritmul!

Un cârd de porumbei albi, zboară pe deasupra mea

O urmă, cade pe umărul meu.

Nu fac caz. O şterg cu serveţelul.

Îi privesc, zborul lor natural este chiar spiritual,

Pe o vreme frumoasă şi câţiva zeci de ani în urmă,

Aş fi alergat împreună cu ei.

Acum doar zâmbesc,

M-au trezit la realitatea vieţii!

Ce frumos e să trăieşti!

Ce uşor se înving greutăţile, când zâmbeşti!

Trebuie să înveţi să anticipezi!

Alungăm viitorul când nu îl pricepem!

10.06.