Cum de ajungem să trăim cu sentimentul că nu am reușit în viață, că nimic nu ne iese așa cum ne-am dorit, că oricât încercăm, pare că o facem în zadar?
Cum de ajungem să ne simțim în mare parte a timpului dezamăgiți și nemulțumiți de noi, de alegerile pe care le facem?
Conform sondajelor din întreaga lume, mai mult de 60% dintre adulți sunt nemulțumiți de viața lor, de alegerile pe care le-au făcut.
Conform unui studiu, 50% dintre adulți proiectează un viitor prea optimist cu șanse de reușită 100% fără a lua în calcul posibilele schimbări sau nereușite, iar 25% dintre adulți sunt extrem de pesimiști punând răul întotdeauna înaintea oricărei situații.
Nu este de mirare că trăim de cele mai multe ori o viață a extremelor în care fie vedem partea plină sau partea goală a paharului.
De ce ajungem să avem o astfel de abordare asupra vieții și cum de reușim să fim mai mult dezamăgiți decât împliniți?
- Considerăm că problemele noastre sunt unice
Iar acest lucru ne îndeamnă la a nu acționa și în schimb a ne plânge de situația în care ne aflăm. În loc să observăm ce anume a dus la acea situație și cum putem să învățăm din ea, preferăm să dăm vina pe viață, pe alții.
- Așteptăm întotdeauna ca cineva să ne ajute
Ne-am obișnuit să ne victimizăm și să ne convingem că noi singuri nu putem să ne ajutăm din frica de a nu eșua și mai tare. Și preferăm să așteptăm ajutor de la altcineva, ca în cazul în care acela nu reușește, să avem pe cine da vina.
- Refuzăm să ne implicăm și să dăm totul în relație/relații
Din teama de a nu fi răniți, dezamăgiți emoțional și în același timp din frica de a nu oferi prea mult, de a pierde și a primi dezinteres la schimb, preferăm să nu ne implicăm cu totul, să nu dăm totul, să nu iubim cu toată ființa noastră.
- Nu putem trece peste greșelile din trecut: nici ale noastre, nici ale celorlalți
Ne este atât de frică să lăsăm acele momente mai puțin plăcute din trecut să le retrăim, să le observăm, să le înțelegem sensul, mesajul, încât facem tot posibilul să fugim de ele în anxietate, în blocaje, depresie și învinovățire.
- Refuzăm la propriu să îi privim pe cei ce ne-au greșit și preferăm să îi judecăm pe mai departe pentru modul în care viața noastră se desfășoară acum
Doar că nu realizăm că nu pe aceia nu îi putem ierta, ci pe noi înșine, considerându-ne slabi și că de fapt, din cauza noastră lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat.
Ce ne determină să repetăm din nou și din nou același model?
Fricile, sunt atât de mari și de impregnate în noi și le creștem pe mai departe inconștient, încât nu ne putem bucura real de viața ce o avem pentru că suntem prea mult ancorați în greșelile și blocajele din trecut și în iluziile din viitor.
Cum putem să înțelegem aceste frici, să nu mai fugim de ele așa cum am tot făcut-o până acum?
Nemai căutând în exterior rezolvarea și stând cu noi. Cu acele stări ce le-am tot evitat, judecat, etichetat și învățând cum să ne acceptăm pe noi, cu toate ale noastre, iubindu-ne pentru ceea ce suntem.
"Iubirea înseamnă renunțarea la frică"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu