Cu viaţă, vieţii surâzând... STOIA LIDIA

Cu viaţă, vieţii surâzând...

... Într-o dimineaţă-albastră,
vesel... cu o nouă primăvară alergând desculţ prin văi,
cu gleznele ude, firesc inundate de mărgelele de rouă,
respirând aburul gliei reavăn, sorbit cu nesaţ de soare,
fericit, mi-am deschis, în piept, fereastră,
să împart cu dumneavoastră
tot ce ştiu... să vă spun vouă
taina versului curgând, bătând în clopote de timp
peste grămezi de cuvinte cu sunetele vii, ca de argint,
ţesute-n tâmpla universului... el, în vers etern... acelaşi,
însă, reânnoit în vremi... iară şi iară
de ţipătul vieţii... ea, chemându-se pe sine... din adânc,
în trăirea ei, din începuturi,
doruri frământând milenii... în vise de iubire clocotind,
din ea însăşi re-nviind şi-acum şi-n altă primăvară,
din risipiri de îngeri prinşi cu-amorul, uitaţi pe pământ,
exprimând divin... nuanţe,
zidind lumini în curcubee colorate în fiecare suflet,
în fiecare floare-n concordanţe
vibrând în viul vieţii... hohotindu-şi râsul şi-n izvoare
strălucind pe pietre cu-armonii... scriind magic bucurii
din Faceri, prin Cuvânt,
dăltuite-n existenţă, etalând o concurenţă, inedit,
an după an, trecând,
în veşnicie... rămânând
identic şi totuşi diferit, Cerul, continuu iubind Pământul
cu o iubire-n infinit durând,
măreţul univers, în vers etern, acelaşi... prin excelenţă,
bătrân si tânăr totodată, cu viaţa pe moarte călcând,
vis de iubire rămânând şi eu şi tu ca alţii-n alte rânduri,
numai aici trăind, întinerind în primăveri, îmbătrânind,
înţelepciune adunând, primăvară după altă primăvară,
răspunzând luminii-n gânduri exprimând divin nuanţe
din risipiri de îngeri, prinşi cu iubirea, pe pământ,
alergând desculţi prin iarbă într-o dimineaţă-albastră,
în aburul gliei sorbit cu nesaţ de soare... în renaşteri,
împrimăvărându-mă si eu în suflet, în primăvara nouă,
deschizând în piept fereastră, spre lume, şi...
spre dumneavoastră... viaţa, vieţii surâzând... iubirea,
zâmbind...