CÂND NU SUNT NORI…
Când spun nori, mă trec fiori
Când simt adierea vântului mă uit spre bolta cerului
Când simt o picătură de ploaie mă ascund, dar nu profund
O durere mă încearcă, iar ploaia chiar (clar) că n-o să-mi placă!
Ramurile parcă plâng, tristeţea îmi alungă melancolia din gând!...
Când soarele alungă norii, privesc spre cer ca-ntr-o oglindă
Curgerea liniştită a apelor ce poartă o barcă ce ne plimbă
În valuri , razele soarelui revarsă, lumină în drumul meu spre casă
Oriunde aş fi eu hai-hui, îi simt căldura a lui şi a însoţitorului!
Nu mai sunt nori, nu sunt fiori, mă stângi de mână, pentru a mai rămâne!
Să depănăm poveşti, în care dragostea, are mereu același nume!
O zi plăcută cu lumină!
FB-OP 25.04.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu