Artiste, dansatoare și poete respectate, gheișele au fost înțelese total greșit de civilizația occidentală. În timpul ocupației americane din Japonia, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost văzute drept femei ușoare, cu care soldații puteau să-și facă plăcerile.
Și totuși, lumea gheișelor a însemnat mult mai mult. Te invităm să descoperi universul misterios – și adesea prost înțeles – al gheișelor japoneze.
„Vrem fete geesha!”
În 1945, acest strigăt umplea nopțile în Japonia ocupată de americani. Strigătul ieșea din gurile soldaților americani beți, însoțit de izul de sake fierbinte din respirația lor și de încercările lor caraghioase de a pronunța cuvintele japoneze.
Ceea ce acești bărbați numeau „gheișă” nu era cu nimic mai mult decât o femeie ușoară. De când americanii debarcaseră în Japonia, femeile care își vindeau trupurile soldaților se autointitulau „fete gheișa”.
După război, oamenii căutau cu disperare orice fel de muncă pentru a câștiga un ban. Și dacă o femeie era dispusă să-și vândă corpul, soldații americani erau dispuși să renunțe la bani.
Bineînțeles, soldații americani habar n-aveau ce era cu adevărat o „gheișă”. Ei nu știau că femeile ușoare cu fața vopsită în alb nu aveau nimic de-a face cu tradiția japoneză veche de secole a femeilor-artiste, adevăratele „gheișe”.
Nici femeile ușoare și nici clienții lor habar n-aveau că prin exploatarea acestei tradiții nu făceau decât să o distrugă, de fapt. Însă adevărata istorie a gheișelor din Japonia este mult mai bogată și mai complexă decât și-ar fi putut da seama cei care o exploatau.
Originile unei tradiții de secole
„Ficțiunea a avut rolul de a propaga ideea că gheișele își petrec noaptea cu clienții lor. După ce o idee ca aceasta este inoculată în cultura generală, ajunge să aibă o viață proprie”, s-a plâns odată fosta gheișă Iwasaki Mineko.
În ciuda felului în care majoritatea oamenilor înțeleg astăzi acest termen, „gheișă” nu înseamnă „femeie ușoară”, ci „artistă”. Când au apărut în orașele mari din Japonia, în secolul XVII, primele gheișe moderne nu își vindeau corpul.
Acestea erau pasionate de artă și, spre uimirea multora – erau bărbați! Acești bărbați erau dansatori, cântăreți și muzicieni. Chiar dacă erau artiști, nu erau complet separați de femeile care își vindeau trupul.Lucrau în bordeluri și îi distrau pe clienții care își așteptau rândul cu cele mai scumpe curtezane, denumite oiran.Femeile pătrund în „industrie”
La începutul secolului al XIX-lea, rolul de gheișă a început să fie preluat de femei. În mare parte, aceste gheișe-femei nu se culcau cu clienții lor. Treaba lor era să-i distreze pe bărbații care așteptau o oiran.
Dacă s-ar fi culcat cu clienții, le-ar fi furat afacerea angajatorilor lor. Astfel, aceste femei nu numai că evitau să-și vândă trupul, ci li se interzicea cu strictețe să o facă.
Ca să fim corecți, trebuie să spunem că unele gheișe (precum și unele femei care se autointitulau astfel, pe drept sau pe nedrept) își vindeau oricum corpul și linia de demarcație dintre artiste și curtezane era uneori foarte fină.
Însă rolul gheișei, așa cum a fost conceput la început și așa cum era practicat la scară largă, avea mai mult de-a face cu latura artistică decât cu plăcerile amoroase.
Ani de instructaj intens
Instruirea unei gheișe începea adesea când fata avea numai șase ani. Apoi, aceasta petrecea cel puțin cinci ani instruindu-se, pe bani grei, într-o casă de instrucție (okiya), care îi oferea adăpost și masă.
Pentru a plăti datoriile acumulate în timpul studiilor, gheișele erau adeseori nevoite să lucreze în acea casă pentru cea mai mare parte a vieții.
Aceste învățăcele erau numite maiko și își petreceau ani întregi învățând să cânte la instrumente muzicale. Învățau dansuri complicate, în care cea mai mică mișcare era încărcată de o simbolistică profundă.
Înainte de orice, însă, aceste fete învățau să întrețină o atmosferă plăcută.
După cum i-a spus o profesoară unei maiko:
„O gheișă este ca soarele. Când intră într-o cameră, încăperea se luminează.”
Mai mult, aceste femei aveau să reprezinte culmea feminității. Învățau să pășească elegant, cu grație, înveșmântate în kimono și ținându-și echilibrul pe încălțări cu platforme.
Gheișele învățau cum să farmece bărbații, înconjurându-se cu un aer de mister și fascinație. Și mai învățau să compună cântece și poeme frumoase și melancolice.Una peste alta, instruirea lor dura ani întregi și nu se sfârșea cu adevărat niciodată. Chiar și atunci când erau instruite pe deplin și se apropiau de bătrânețe, gheișele încă trebuiau să exerseze ore întregi în fiecare zi.
Primele fete „geesha”
Totuși, lumea artistică a gheișelor nu a rămas separată de desfrânare pentru totdeauna. În cele din urmă, curtezanele au început să copieze o parte din ceea ce făceau gheișele în materie de îmbrăcăminte, maniere, abilitatea de a-și distra clienții și altele.
Aceasta deoarece, pentru mulți dintre bărbații care vizitau bordeluri, gheișele erau o atracție la fel de mare ca femeile ușoare în sine.
Așa că unele curtezane au început să se îmbrace în gheișe, să facă muzică și să le cânte clienților lor.
Sperau să le ofere astfel bărbaților o versiune mai ieftină a lucrurilor de care s-ar fi putut bucura în palatele plăcerii din orașele mari, acolo unde lucrau adevăratele gheișe.
Simbolul unui trecut care moare
„Lumea gheișelor este o societate separată, învăluită în mister. Miturile create de străini, referitoare la mediul și stilul de viață al gheișelor, s-au răspândit fără să fie contrazise de nimeni”, se plângea Iwasaki Mineko.
Gheișele se mândreau întotdeauna cu faptul că păstrează vie aura de mister. Nu au protestat vehement atunci când meseria lor a început să fie percepută greșit.
O declarație îndrăzneață de protest ar fi fost sub demnitatea lor. Așa că, cele mai multe dintre ele au privit cum lumea lor dispare, încetul cu încetul.
Și în ziua de astăzi mai există gheișe, însă foarte puține. Numărul estimat al gheișelor din Japonia a scăzut de la 80.000 la doar câteva mii, de-a lungul secolul XX.
În continuare, citește povestea teribilelor Onna-bugeisha, femeile-samurai din Japonia.
Ca să știi mai mult
Comandă cartea „Cum sa trăiești în stil japonez” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu