...Amintiri....
Sunt bunic, deci sunt om mare,
Părinţii mei sunt sus demult,
Şi astăzi îi văd pe fereastră, în zare
Îi respect şi simt onoarea mult mai mult.
Eram aşa de mic şi uneori şi trist,
Atunci când părinţii erau duşi la câmp,
Eram eu singur, mic, dar gata să rezist.
Seara fugea soarele din grădină,
Se apropia noaptea , lătrau şi câinii
Cu frica-n sân îi aşteptam să vină,
Eram atent la ce spuneau vecinii
Aş fi dorit să ascult un sfat al mamei, spus tare
Dar continuam ca să citesc din carte
Îmi doream să fiu un flăcău mare
De altă viaţă , alte gânduri să am parte!
Ce bucurie mai aveam...
Când poarta anunţa venirea lor.
Pe îngeri, cu iubire îi pupam
De toţi acum îmi este dor!
Vă iubesc! Vă mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu