În general există un acord asupra faptului că onestitatea integrează o virtute, o excelență a caracterului, că ea promovează încrederea, încurajează relațiile sănătoase, întărește organizațiile și societatea și previne răul.
Observăm totuși că onestitatea a cam dispărut în ultimele decenii, fiind în mare parte absentă din viața cotidiană publică și chiar proprie.
Ce este onestitatea? Cum este onestitatea legată de integritate, curaj și tact? Este întotdeauna bine să fii sincer?
Onestitatea este o trăsătură de caracter care nu determină să gândim, să simțim și să acționăm în moduri sincere. Desigur, onestitatea este opusul minciunii, dar are un domeniu de aplicare mult mai mult decât atât. De asemenea, se opune înșelăciunii, furtului, încălcării promisiunilor, prostiei, ipocriziei, auto înșelăciunii, etc. Funcționează împotriva tuturor acestora și, prin urmare, este un termen extrem de larg și de impact.
Ce au în comun toate aceste comportamente? Ce se află la baza onestității care îi permite să acopere atât de mult teren moral? Răspunsul, probabil, este că un comportament pe care se intenționează a nu distorsiona în mod intenționat faptele.
Comportamentul este legat de modul în care o persoană vede lumea, de fapte așa cum sunt ele înțelese subiectiv. De exemplu, dacă cineva crede cu adevărat că Pământul este plat, atunci când exprimă această credință unui prieten, el este sincer, chiar dacă afirmația este falsă. Dacă ar spune că Pământul este rotund, ar acționa necinstit, deși afirmația este adevărată.
Pentru a fi o persoană virtuoasă, contează foarte mult motivația. A spune adevărul doar pentru a face o impresie bună celorlalți, pentru a evita o pedeapsă sau pentru a ne asigura recompense în viața de apoi, nu este expresia unei virtuți, ci pur și simplu o tranzacție, ceva superficial, pentru că acțiunea, deși corectă. , nu izvorăște din propria conștiință, este doar circumstanțială.
Atunci, care ar putea fi motivele corecte ale unui comportament onest? Motiv precum:
- Cele ce țin de sentimente (de exemplu, „pentru că îmi pasă de tine”)
- Cele ce țin de dreptate (de exemplu, „pentru că ar fi incorect dacă aș face așa ceva”)
- Cele ce țin de prietenie (de exemplu, „pentru că este prietenul meu”)
- Cele ce țin de responsabilitate (de exemplu, „pentru că era datoria mea să fac asta”)
- Cele ce țin de onestitate (de exemplu, „pentru că așa este corect”)
Dacă cineva spune adevărul din oricare dintre aceste motive, este greu să blamezi caracterul, deși motivele enumerate sunt destul de diferite.
Este foarte important ca modelele de onestitate stabilitate prin studii psihologice, să se așteaptă cu așteptările noastre de onestitate pentru că în cele din urmă, această poveste este despre cum tind să fie mulți oameni.
Presupunând că mulți dintre noi nu suntem oameni cinstiți într-o varietate de circumstanțe și presupunând că onestitatea este o virtute importantă pe care ar trebui să o cultivăm în noi înșine și în alții, este important să luăm măsuri practice pentru a face acest lucru posibil.
În acest sens, o măsură ar fi căutarea unui model uman de onestitate, la care să nu raportăm. Pot fi personalități istorice sau contemporane, sau un membru al familiei, un prieten, un colegiu de muncă sau un lider al comunității. Admirația și considerarea acestora ca reper al onestității, pot trezi în noi dorința de a-i imita, de a face ca propriul nostru caracter să reflecte mai bine caracterul lor.
O altă măsură practică este să nu aducem aminte reglementate de onestitate în viețile noastre, pentru ca normele noastre morale să fie vizibile, îndreptate împotriva dorinței de a înșela, de a minți sau de a fura. Acestea pot fi, jurnal, lecturi, mesaje, iar la nivel instituțional, sub forma unor coduri de conductă, pe care le întâlnim la serviciu sau la școală.
O ultimă sugestie practică este cea de a spori controlul înșelăciunii și impunerea unor pedepse mai aspre celor găsiți vinovați. Creșterea supravegherii și a pedepselor pentru înșelăciune ar putea fi eficient în limitarea comportamentului necinstit, dar măsura este insuficientă pentru a promova virtutea onestității, pentru că și motivația contează, iar aici, motivația pentru a nu înșela este doar a evita pedepsei.
Dorința de a înșela ar putea fi diminuată prin promovarea altor virtuți alături de onestitate, cum ar fi prietenia și dragostea. Dacă cineva este cu adevărat prietenul meu, vreau ce este mai bun pentru acea persoană, chiar dacă este în detrimentul propriului meu interes. În mod similar, dacă îi iubesc pe ceilalți și țin profund la ei, atunci sunt îngrijorat de propriul lor bine. Cu cât prietenia și dragostea sunt mai profunde, cu atât este mai puțin probabil să fim necinstiți unii cu ceilalți, interesați doar de propriul nostru câștig.
Onestitatea se învață și nu trebuie folosită pentru a-i răni pe ceilalți. Un nivel elevat de conștiință asigură manifestarea acestei virtuți spontan, ce ne va ilumina defectele și calitățile, contribuind la evoluția noastră.
