Unde-mi ești copilărie?

 Unde-mi ești copilărie?

Pe lângă mine trece o zână,

O salut, ea îmi zâmbește , dar nu-mi zice nimic.

Oare, minunea, nu mă recunoște!?

Este aceiași din copilărie,

Care-mi îndeplinea multe dorințe!

Tăcerea ei mă înspăimântă!

Umbrele luminii ei se depărtează,

Rămân adormite în adieri de brațe fericite!

Mama mea, știa cum să legene zânele și să le roage să facă minuni!

Dar ea, plecata-i în noaptea lungă peste văi,

S-a dus acolo, sus în rai!

Privesc la cer și eu o admir, acolo îi steaua ei acum!

Câtă lumina și CE raze îmi trimite!

Acum sunt două stele, căci tata, a ajuns și el!

Ce luminos e cerul, când stele se văd!

Încerc un zbor plăcut în memorie,

Sunt nesigur, mi-e teama, încă,

Dar curând și eu am să zbor, în prejma lor…!

…Răcoarea serii prin anii copilăriei

Îmi amintește că vârstele inocenței s-au dus!

Mă întreb timid “unde-mi ești copilărie?”

De departe, ca un ecou aud glasuri de copii!

“Rămâi bunic și bucurăte de fericirea nepoților!”…

II

Sunt glasuri bucuroase pline de viată,

ce răspund într-o explozie cosmică!

O superbă neîncredere în mine

Începe să se pronunțe într-o melodie de jazz ritmic!

Pare o cosiță de păr blond din …mugurii copilăriei

Dintr-un anotimp pierdut!

Sufletul țâșnește din piept,

Vreau din nou copilăria ,

Șoapta de clopot a ceasornicului mă întristeaza !!

CE REPEDE ZBOR CLIPELE!

07.07.2022 O.P.