duminică, 26 octombrie 2025

PENTRU TINE, TATĂ!

 

PENTRU CEL CARE MI-A ÎNDRUMAT PRIMII PAȘI ÎN VIAȚĂ! MULȚUMESC , TATĂ! ERAI AȘA DE MÂNDRU DE NUMELE TĂU! MULT RESPECT!

miercuri, 22 octombrie 2025

EU

 


Eu,

Eram un copil timid, fragil sau firav, dar am înțeles de mic rolul meu in viată. Mi-am revenit repede din frumusețea copilăriei, am văzut ca eram o picătura într-o mare albastra in aparenta liniștită, dar pe care il așteptau furtuni financiare cu care greu se putea lupta. Frunza in vânt sau petala de trandafir cum a simțit parfumul vieții a înțeles ca trebuie multa munca, seriozitate si iubire. Atunci am început sa lupt sa fiu văzut sa spun ce vreau, sa nu fiu traciator vremelnic pe pământ, pentru care viața sa nu însemne nimic. Viața înseamnă dragoste, lupta cu tine spre reușita. Am simțit candoarea dimineții si așteptam cu multă răbdare si încredere dogoarea vieții. Am privit norul deasupra mea, dar nu am lăsat capul in negura furtunii, am iubit seninul cerului si mai ales al orizontului albastru.
Reușita reprezintă dragostea dorului de viață.
In copilăria mea am făcut popas in lumea minunata a basmului iar tata si mama au fost părinții “împărați” care au dat totul pentru fericirea “prințului” lor. Am încercat sa nu ii dezamăgesc niciodată! Daca am făcut-o îmi cer iertare, dar nu am dorit aceasta nici in coșmarurile vieții!
Am părăsit lumea ireala a poveștilor din copilărie ,timpuriu, învățând si muncind pentru că voiam ca toti pe care ii cunoșteam sa fie mândri de faptul ca m-au ajutat. Tuturor, adânci si profunde mulțumiri!
Am plecat din frumosul meu sat natal, dar nu l-am părăsit niciodată, gândul meu este acolo pe veci! Încerc sa ma tin mereu aproape de iarba plaiului meu natal, sa nu uit scăldatul la râu , culesul viilor, plimbarea prin pădure, trilurile ciocârliei, cântecul din caval al bunicului si mai ales clipele petrecute cu tot neamul nostru, un neam de pomina!.Ce bucurii erau…!?
Am alergat la liceu si mai departe la studii folosind zestrea genetica cu eficienta si puterea inteligentei specifica neamului, am urcat trepte in viața cu etica si cu sfințenie, am vrut si cred ca am avut echilibru, bunul simt si mai târziu puterea de a face totul cu iubire si dragoste de viață. M-au călăuzit principiile sănătoase, omenia.
Acum cutia rezonantei cu amintiri îmi vorbește de succese si realizări in viată. Îmi place mai mult sa revăd împlinirile mele si constat ca sertarul împlinirilor este încărcat! Sunt mulțumit!
Pe curba de coborâre din traiectoria vieții alung încet si cu grija tristețea si chiar daca pașii de înaintare nu mai au aceiași vigoare ca odinioară, privesc cu mândrie si nesaț deliciile si savurez toamna împlinirilor vieții.
Ce repede vine toamna si ce frumoasa este!
O toamna bogata dragii mei!

luni, 20 octombrie 2025

VIAŢA, LUMEA SUNT MINUNI ÎN VIAŢĂ!

 VIAŢA, LUMEA SUNT MINUNI ÎN VIAŢĂ!

Plină de contraste este viaţa,
Plină de ambiţii este chiar revolta,
Plină de contraste este lumea,
Plină de ambiţii este înălţarea în lume!
Plină de încântare este fericirea,
Plină de emoţii este mulţumirea,
Plină de dulceaţă este bucuria,
Plină de încântare este reuşita.
Plină de plăcere este viaţa, când tu simţi iubirea.
Zâmbetul e-n viaţă, când e viaţa-n viaţă,
Zâmbetul e-n viaţă , când te lupţi cu viaţă,
Printr-o îmbrăţişare viaţa te resfaţă,
Te trezeşti la viaţă, într-o îmbrăţişare de iubire dulce!
Vă doresc lumină cu mult soare în viaţă!
Andrea Mategna - Britannica

RUGĂ

 RUGĂ

Înlăcrimat, o Doamne, în fața ta
Ți-aduc, mulțumiri prin lumină.
Căldura ta, se simte adânc la mine în inimă,
Prin tine, în credință trăiesc ființele naturii.
Eu simt cum clipele zboară din viață în înțelepciune,
Bucuriile alungă în depărtări întunericul absurd
Fericirea se vede clar sub luna plină,
Când ne trimiți săruturi în gânduri de iubire!
Frumoase îmbrățișări se văd în ochii fericiți,
Când bucuria vine încet spre mine și spre tine,
Cu tresăriri în lacrimi , cu respect, cu nădejde!
Înalț o rugăciune către tine, cu adâncă mulțumire,
Rugându-vă să faceți, ca viața mea și viața lor să fie vie!
E ușor să descoperi cât de greu ți-a fost în viață!
Dar totuși acea zi, vreau să fie la o târzie dată!
E de-ajuns să crezi că ai fost victorios!
2021.20.10 O. P.

duminică, 19 octombrie 2025

eu

 "eu,

zilele trecute am facut ordine in creierul meu
și am constat, atata dezordine
ca am inceput sa fac curățenie!
ce am constatat:
"că se strânseseră multe lucruri nefolositoare.
ocupau mult loc și începusem să mă mișc si sa gandesc greu"
printre ele.
acum încap
într-un spațiu mult mai mic
capul are volumul mai mare sau creierul e mai mic(sic?!)
decât înainte.
am cautat ideile si faptele bune
si am adunat ceva mai multe de cateva
mult mai putine decat dorintele mele.
Le poț strânge în pumn
sau numara cu degetele.
cate lucruri bune am scapat
cate fapte deosebite nu le-am observat!
tine-ma de mana,
uite vreau sa ti le transmit tie,
vreau ca reusitele tale sa fie mai bogate,
tu poți vindeca orice prin iubire!
mult succes!
deschide ochii mari, caci poți,
trebuie doar sa vrei!
vei fi un vindecător!

Puterea este a ta!

 

Puterea este a ta!
Locurile frumoase și paradisul sunt aproape,
Ele se întâlnesc în vise frumoase, în clipele de iubire!
La trei pași de fericire se găsește abandonată tristețea!
Las-o să se îndepărteze, scoate-o din amintiri, căci prinde speranță!
Letargia uitării trebuie să înceapă cu supărarea!
Caută bucuria, vezi aripile veseliei, cuprinde-le!
Apoi înălțate și strigă tare SUNT FERICIT!
Privind strălucirea soarelui!
Nimeni nu te poate învinge în aceste clipe!
Tot universal este al tău!
O.P. 19.10.2022
Tablou Corina Chirilă









sâmbătă, 18 octombrie 2025

Lupta îţi dă speranţă

 Lupta îţi dă speranţă

Să ne ocupăm mai întâi de învin¬gători. Ceea ce-i caracterizează, îna¬in¬te de toate, pe oamenii înarmaţi cu un scut interior de apărare împotriva dificultăţilor este încrederea în sine, în capacitatea lor de a crede că există soluţii, chiar şi atunci când prezentul pare sumbru, iar viitorul lipsit de spe¬¬ranţă. Din punctul lor de vedere, ins¬tan¬ţa care decide cum vor trebui să de¬păşească obstacolele se află, în pri¬mul rând, în ei în¬şişi, şi nu aşteaptă re¬zol¬vări de la alţii. Nu se recunosc drept victime şi nu-şi pierd vre¬mea cu la¬mentaţii, cer¬ce¬tând la nesfârşit mo¬ti¬vele pen¬tru care li s-au întâmplat toc¬mai lor lu¬cruri îngro-zitoare. De pildă, mama unui băieţel bolnav de leu¬cemie va greşi dacă îşi iro¬seşte forţa psihică răsucind pe toate feţele între¬barea: "De ce ne-a lovit tocmai pe noi neno¬rocirea?". În loc să se cufunde în sufe-rinţă, cei cu sufletul pu¬ternic pre¬iau con¬trolul situaţiei şi se stră¬duiesc s-o îndrepte spre o soluţie pozi-tivă. Ce e de făcut? Care sunt primele soluţii la în¬de¬mână? Există cineva care s-a confruntat cu aceeaşi pro¬ble¬mă? O experienţă simi¬la¬ră de viaţă este funda¬men¬tală ca prim aju¬tor. Cum te poţi întări sufle¬teş-te? Dacă eşti cre¬din¬cios, ape¬lea¬ză la rugăciune, la un duhovnic, dacă preferi ştiinţa, cau¬tă un psi¬holog cu experienţă în do¬me¬niu. Sim¬pla căutare de soluţii lo¬gice şi lu¬cide este un excelent antre¬nament de întărire morală şi sufle¬tească. Lupta îţi dă spe¬ranţă. Statul pe margine ţi-o omoară.