Fericirea scop al moralei !?

 Fericirea scop al moralei !?

(Întâmplare reală sau scaunul fără spetează!)

Este o situație și asta! Orice om cu idei nepreconcepute și-ar da seama ce vă relatez, eu acum. Prin urmare, iată, caracteristicile întâmplărilor ce urmează. Eu în tot timpul abaterilor sau mai corect al întâmplărilor, dormeam, căutam idei noi, mă aflam în culcușul meu (locul de muncă), cufundat în somnul meu zdravăn și revigorant, odihnitor, pe care îl dorm numai drepții și oamenii cu sufletul împăcat. Nu aveam nimic comun cu evenimentele petrecute, doar în aparență! Până și un copil avea capacitatea să înțeleagă așa ceva, așa că am rămas uimit când am fost chemat la biroul șefului cel mare! Numai că șefii mei, nu erau copii. Ei pricep uneori mai greu! Dar…, tot șefi rămân!

- Poftim , intră! I-a loc!

Întinde mâna, ușor în față, dar nu pentru a da mâna cu mine, a o strânge într-un salut cordial , românesc, NOROC! Nu s-a auzit, așa ceva!. Cu degetul mi-a indicat locul, unde urma să mă așez. Era locul supliciului, un scaun fără spetează lângă birou.

Oaspeților pe care îi agreează, șeful le oferea de obicei, unul din fotoliile din piele, de la celălalt capăt al biroului, iar pe cei care nu îi fac plăcere, îi așază pe acest scaun fără spetează, destul de incomod. Gândurile mele au pornit! Memoria a început să lucreze!

O fi comod pentru secretară, atunci când este chemată să noteze în câteva minute o scrisoare sau o dispoziție. Dar este un adevărat chin, dureros uneori, să menții o poziție demnă , să fii atent câteva ceasuri de-a rândul, pe scaunul acela șubred și instabil, fără a avea posibilitatea să te sprijini de ceva, să încerci o mică destindere pentru coloana vertebrală. Bineînțeles , șeful cunoaște toate acestea, știe perfect cum stă chestiunea, o prelungește special, o face intenționat pentru a încerca să te pună într-o situație defavorabilă.

Scaunul fără spetează, este unul din multiplele metode, ca și în clipa de față , să tratezi pe cineva, chiar dacă nu e străin și să arăți că ești puternic, superior! Când avea nevoie de mine, eram invitat în fotoliu, iar strângerea de mână era agreată de un zâmbet! Nu mai am auzit, întrebările obișnuite - Ce faci? -Cum te simți? -Ce noutăți sau descoperiri pentru modernizarea activității ai mai studiat sau făcut? Dorești o cafea? Etc....

Stau acum și mă gândesc, că nu a fost inovație sau mică invenție să nu fie și el acolo cu un mic procentaj, deși uneori nici măcar nu cunoștea cum se numește!? Era oare o relație.... de prietenie... neînțeleasă!

Zice, răspicat – Trebuie să faci un raport scris detailat!

Oarecum surprins, îmi îndrept privirea spre birou și văd o lucrare de a mea, care făcuse oarece scandal. Eu o prezentasem ca inovație, fusese verificată și chiar am primit o recompensă, pentru ea. Destul de bunicică, pentru mine. Doream să o pun în practică și să ușurez munca oamenilor direct implicați. Dar aici, începe minunea!

La nici o lună, cineva care participase la prezentare și care era încântat de lucrare, voia să o vândă, nouă, celor care o făcusem cu niște preturi mari! Mărturisesc că am fost rugat să particip la vânzare!

Totul a decurs frumos cu șampanie, cadouri un laptop (pe vremea aceea era ceva scump și rar) pentru șef, etc, dar eu nu am vrut să semnez. Nu am vrut să cumpăr ceva ce era al serviciului meu, făcut și conceput de noi! Urma să îl punem în funcțiune peste două săptămâni, nu să cumpăr, vezi, doamne, de la o firmă particulară. Ba chiar am spus fără respect, că este un furt! Acum sufeream consecința pe scaunul fără spetează.

M-am ridicat fără jenă, am scos stilou, am scris pe foia care mi s-a dat, cu siguranța mea caracteristică - EU NU SUNT HOŢ! EU NU ÎMI FUR IDEILE! Munca mea este pentru cei de aici! Am semnat! Am ieșit afară! Tremuram dar, scăpasem de pe scaunul fără spetează!

P.S. Eu a trebuit să părăsesc serviciu, am ieșit la pensie, neacceptând nici o altă propunere (să particip la instalare, să fiu reprezentantul firmei).

SĂRAC ŞI CURAT! Invenția a fost aplicată și acum cinci ani ,chiar a fost vândută în mai multe locuri! Ce minunată este viața! Nu am știut să găsesc fericirea?!....

(amintiri din timpul serviciului!)