marți, 29 iulie 2025

DORINȚE!

 DORINŢE!

Tinerii, toţi, doresc să urce
Scara reuşitei, pe treptele succesului
Tinerii nu vor să simtă întunericul
Să caute în noapte o cale spre lumină,
Iar eşecul este groaznic în evoluţie.
Timpul pare o luptă fără de sfârşit
Lumina reuşitei crează iubirea doritoare
Ce presupune succesul atunci când este dorit!
Gustul amar al eşecului mic sau magnific
Crează o suferinţă greu de suferit
Doresc la tineri ca eşecul
Să fie rar şi doar un vis sau gând urât!
Succesul şi greşeala sunt două feţe
Ale unei monede aruncate des în vânt
Să căutăm ce-i bine-n viaţă
Aici, la noi, pe acest pământ!
MULTE REUŞITE!
ORMAN P 29.07


luni, 21 iulie 2025

O clipă de vară!

 O clipă de vară!

Ceruit cerul începe să clipescă,
Mintea începe a se hrăni , gândind
Prima picătură de ploaie, limpezeşte ideia.
Prin crengi albe cu flori mici,
Lumina soarelui apare victorioasă.
A fost un zvon de nori, dar vara este tot acasă!
Toate florile verii sunt la maturitate în poiana răcoroasă!
Parcă timpul s-a oprit să stea la taifas cu vara!
Apoi, începe să alerge, sufletul devine nemulțumit!
Prea repede trec clipele, vara!
21.07.O.P.


vineri, 11 iulie 2025

DORINŢĂ!

 DORINŢĂ!

Dă-mi, doamne putere de zeu
Ca să mă simt fericit ca-n vis!
Să nu simt nicicând că mi-e greu.
Să alerg bucuros în paradis!
Pe cer să văd păsări zburând
Să ascult dansuri calde la mii de viori
Stele nebune să le aud cântând!
Totul să pară un buchet de flori în mii de culori.
Nu vreau vânturi reci şi nici ploi,
Să faci, norii negrii să piară
Noi să alergăm ,afară, vioi
Să iubim , să simțim că suntem în plină vară!
Haideți, cu toții afară, e vară, vară!


Speranță,... nu cu siguranță!

 Speranță,... nu cu siguranță!

Lipsa de naturalețe este speculativă
Asta pentru că o confundăm cu puritatea
Totul poate fi înlăturat cu dezinvoltură
Altfel devenim părtași la impuritate etică,
Pe care mulți o cred ca fiind numai folclorică!
Totul se transformă de la câmpia plană
In dealuri pline de verdeață până la munții stâncoși!
Aici visul este deasupra abisurilor
Care întârzie înnobilând plăcerea și iubirea!
Repetăm pornind la drum împinși de gânduri bune
Îndepărtând spațiile rarefiate și abstracte
Devenind neîndurători cu răutatea absurdă
Căutând o consolidare morală
Justificată interior de o orientare spre fericire!
Așa vom găsi sprijin concret pentru dragoste
Ce ar trebuie să apară de la un simplu zâmbet!
Nu este oare mai simplu să ne bucurăm de viață!
A cânta, cântând o pură cântare, cu multă încântare!
11.07 2025 OP


Dragă tată!

 

Dragă tată!

Știu că azi este ziua ta de naștere (11.07.) și mai știu că îți plăcea să o serbezi mereu în felul tău! Acum ești acolo sus în paradis, alături de părinții tăi, frații tăi și sora ta, de mult iubita ta soție și minunata mea mamă. Nu am avut mult timp astăzi, dar am scris câteva rânduri, o mică poezie, pe care am să le citesc spre înserat, la lumina unei lumânări.

Acum vreau să îți mulțumesc pentru un gest pe care l-am descoperit eu și care cred că nu știai că îl cunosc. Simt nevoia să recunosc această vină plăcută.

Seara, când eram adormit , cel puțin așa credeai, veneai și șopteai încet TE IUBESC ! Apoi mă sărutai încet pe frunte de doar de două ori! Am stat mult de veche să văd dacă mereu este de două ori! Oare de era doar de două ori! Nu am găsit răspunsul nici acum când distanța mea dintre noi este mică! Mai sunt drumuri puține până când am să te întreb.

Mai vreau să îți mărturisesc acum , că la fel am procedat și eu pe ascuns cu ai mei copii, atunci descoperind o plăcere deosebită. Mereu le spuneam în gând vă iubesc! VĂ IUBESC, DRAGII MEI COPII!

MULȚUMESC TATĂ! IARTĂ-MĂ TATĂ! ÎMI PARE RĂU , TATĂ! TE IUBESC TATĂ!

TIMPUL...!

11.07.2025 O.P.



marți, 8 iulie 2025

Când vrei să iubeşti, te rog…

 










Când vrei să iubeşti, te rog…

Am lăsat uşa deschisă pentru iubire
Cred că o merit , cred că o doresc
Asta e realitate şi nu vreau să fie vis!
Încearcă , deschide larg uşa de la orice încăpere
Îţi promit ca oaspeţii iubirii sosesc!
La început totul va fi un ca un basm
Rămâi, în lumea lui fanstastică cât mai mult timp!
Vei descoperii ca eşti un norocos,
Vei fi într-o lume de marasm!
Spune cu tărie “Am găsit fericirea , pentru orice anotimp!”
La urma urmei, ai întalnit sigur strălucita ta dragoste.
Intreaga lume va părea roz.
Inima îţi va bate bucuros şi rapid, deci nu e o pacoste!
Pur şi simplu eşti un izvor de emoţii pozitive şi nu e un loz!
Poţi să râzi cu voce tare,
Căt de frumos este cerul şi tot ce te înconjoară!
Cand vrei să iubesti, te rog..!
Vei simţi o uşurare!
Vei simţi o uşurare!
08.07.2019
Dragostea este eploziva, expansiva
Radiaza ca o lumina
Este libera nu posesiva
Este vie si te-n vie
Este balsamul fericirii
Cantecul ciocarliei.
O simtim , o savuram
Noi iubim cum respiram.
Primavara incepe dragostea
Si nu se termina nicicand daca e adevarata!
Iubeste si vei fi mereu tanar!
Vrei sa fii mereu fericit,
Nu uita sa iubesti sa fii iubit!








sâmbătă, 5 iulie 2025

O SEARA DE VARĂ!

 O SEARA DE VARĂ!

visele mele,
poartă gânduri în ele,
clipele zbor mereu în turmă,
lasă orele-n urmă,
soarele fără putere,
lasă să cadă sera în tăcere…
a mai trecut o zi!
În amurg se- aude trombonul cum sună,
Pe cer , într-o cale cu stele, luciri de lună,
Te strâng în braţe, şi-a tale podoabe
Le simt la piept ca două calde boabe!
Plăceri se-aprind în mine,
Aceleaşi sentimente simt şi la tine!
Simt miros de mărgărint
Ochii tăi se miscă vii, sunt de argint
Încetul cu-ncetul, s-aprinde focul
Multumesc, Doamne, mi-am regăsit norocul!
Pe buzele tale sărutul e dulce,
Stelele clipesc , iar luna nu vrea să se culce!
Merg la culcare, dar cu tine în braţe
Ce clipe frumoase, asta fără de romanţe!
Intr-o linişte profundă şi puţină pudră
Nici o umbră, nimic nu mă mustră.
Iubirea are cele mai plăcute legi
ce nu-i nevoie şă le–nţelegi!
Vărsând clipe în urcioare
a mai trecut o zi , ce sărbătoare!
05.07.2020

Iubirea e izbăvire!

 



Iubirea e izbăvire!
Vreau ca la tine să vin
Vreau ca ție să îți închin
Tot ce e feeric, tot ce-i culoare
A cânta, cântând , cântare...!
Seara nopților gustoase
În amurguri de mătase.
Zâmbet vine de la tine
Pare un zumzet de albine!
Sunt un simplu călător
Tu ești al meu limpede izvor
Stau și ascult acum din zare
O boare cu o armonie fermecătoare!
Colțul lunii prins în șes
Amândoi chiar l-am cules
Ne gândim doar la iubire
Ca o simplă izbăvire!
O undă răcoroasă
Ne face plăcerea frumoasă!






vineri, 4 iulie 2025

adie!

 Adie la fereastră un vânt de dor!

Trezit adesea, încet când adia vântul
Eu mi-am găsit uşor şi lin cuvântul
În şoaptă, adeseori mai ales în viaţă
Trebuie defel să îţi atingi un ţel, e o speranţă!...
Un om pe drumul cel străbate regulat
În lung şi-n lat, pământul, chiar numai cu gândul
Când are-un scop şi nu este îngândurat,
El simte doar cum afară adie vântul!
Nu aleargă şi nu pare undeva întârziat
Poate să stea cu tine la un sfat!
Deschid fereastra şi-mi ascult
Povestea începută demult-demult.
Treptat simt cum încep să mă-nfior
În gând îmi apar cuvinte de dragoste şi dor.
Încet o melodie, purtată doar de vânt
Îmi aduce un zâmbet şi chipul tău în gând.
Te-am întâlnit în stradă şi de atunci îmi pari
O fată, o crăiasă cu ochi verzi şi mari.
Acum nu mai adie vântul, iar noaptea-i liniştită
Te strâng tot mai puternic, vreau să te simţi iubită
Iubirea noastră este clară, te simt tot mai aproape
Si nu mă întorc cu gândul la zilele trecute
La mine totu-i clar, prezentu-i viitor.
Adie încet afară vântul, simt picături în geam.
Privesc, zâmbesc la chipuri din fereastră
Suntem noi doi, suntem icoana noastră!
Te simt aproape, te cuprind în braţe
Nu voi uita căldura ce ne ţine aproape.
Tărziu, târziu în şoaptă în dormitor
Aud încet, uşor-uşor, o melodie plină de mult dor!
Pentru mine, pentru tine, al meu scump odor.
Adorm zâmbind, căci simt un cald fior.
Am scris aceste rânduri cu dragoste şi spor!
04.07.2021

Știai că armonia reprezintă starea naturală a exprimării potențialului uman?

 Știai că armonia reprezintă starea naturală a exprimării potențialului uman?

Doar în armonie putem să ne exprimăm potențialul imens din noi.
Iar armonia se ascunde după convingeri, condiționări, blocaje, paradigme și alte metehne sau mituri.
Ai observat că toți copiii sunt în armonie?
Păi și cine sunt cei ce nu trăiesc în armonie?
Noi părinții, așa că parentingul este despre părinți, nicidecum despre copii!
Așa că haideți să reînvățăm armonia.
O să vorbesc despre convingeri astăzi pentru că am observat că nu știm să le dăm drumul acestora și adesea văd persoane ce rămân blocate în convingeri.
Ce sunt mai exact convingerile?​
Crezuri despre anumite concepte, o perspectivă clară și fixă asupra unui concept.
O convingere o putem observa atunci când susținem o anumită părere și observăm la noi că nu acceptăm nicio altă părere.
Practic când purtăm „urechi de cal!”
Ce presupune asta?
Că nu mai vedem altă perspectivă al unui concept oricare ar fi acesta.
Să îți dau câteva exemple:
„Fericirea este atunci când toți din jurul meu sunt fericiți!”
„Eu doar în relație mă simt fericit(ă)!”
„Oamenii sunt răi!”
„La vârsta asta…”
Lista poate continua, dar sunt sigur că ai înțeles ideea.
Convingerile ne blochează, ne opresc, ne țin pe loc.
Dar de ce le avem?
Datorită fricii de a ieși din zona de confort.​
O frică ce apare acolo unde relația cu frica este aproape inexistentă.​
Culmea este că aceste persoane își setează foarte clar zona de confort și fac tot posibilul ca în această zonă să dețină controlul.​
Sunt persoane anxioase ce fug de frică și din fericire sunt persoanele ce se grăbesc spre o criză de viață tocmai pentru a se „reseta emoțional”.
Tu ce relație ai cu frica?
Ai convingeri și ai avea nevoie de ajutor?​
Dacă ai nevoie de ajutor să scapi de convingeri intră aici:

Adie la fereastră un vânt de dor!

 Adie la fereastră un vânt de dor!

Trezit adesea, încet când adia vântul
Eu mi-am găsit ușor și lin cuvântul
În șoaptă, adeseori mai ales melancolia este în viață
Trebuie de fel să îți atingi un țel, e o speranță!...
Un om pe drumul cel străbate regulat
În lung și-n lat, pământul, chiar, numai cu gândul
Când are-un scop și nu este îngândurat,
El simte doar cum afară adie vântul!
Nu simte o tristețe, când străbate tot pământul!
Nu aleargă și nu pare undeva întârziat
Poate să stea cu tine de vorbă, chiar să dea un sfat!
Deschid fereastra și-mi ascult
Povestea începută demult-demult.(tare de demult!)
Treptat simt cum încep să simt ușor fior
În gând îmi apar cuvinte de dragoste și dor.
Încet o melodie, purtată doar de vânt
Îmi aduce un zâmbet și chipul tău în gând.
Te-am întâlnit în stradă și de atunci îmi pari
O fată, o crăiasă cu ochi verzi și mari.
Acum nu mai adie vântul, iar noaptea-i liniștită
Te strâng tot mai puternic, vreau să te simți iubită
Iubirea noastră este clară, te simt tot mai aproape
Si mă întorc, adesea, cu gândul la zilele trecute
La mine totul este clar, prezentu-i viitor,
Încerc să deslușesc și să iubesc cuvântul dor!
Adie încet afară vântul, simt picături în geam.
Privesc, zâmbesc la chipuri din fereastră
Suntem noi doi, suntem icoana noastră!
Te simt aproape, te cuprind în brațe
Nu voi uita căldura ce ne ține aproape.
Târziu, târziu în șoaptă în dormitor
Aud încet, ușor tot mai ușor , o melodie plină de mult dor!
Pentru mine, pentru tine, al meu scump odor.
Adorm zâmbind, căci simt un cald fior,
Am scris aceste rânduri cu dragoste și spor!
Iubirea înseamnă și armonie în amor!


joi, 3 iulie 2025

GÂNDESC ÎN DIMENSIUNI CLARE!

 GÂNDESC ÎN DIMENSIUNI CLARE!

Păşesc încet să nu mă simţi (să nu simţi nici gândul)
Poate doar aerul ce vibrează în note plăcute (gândului şi sufletului)
Parfumul tău mă-mbie în armonii sublime
Mânute fine se apropie de mine
Eşarfa de mătase e moale sub bărbie
Îmi lipesc măinele de mânuţele tale
Caldura ta mă trezeste din visare!
Sărutul tău mă duce în neant (paradis)!
Mulţumesc , pentru fericire!
În seara aceasta cu luna plină!
03.07.2019

GÂNDESC ÎN DIMENSIUNI CLARE!

 Eu curg întreg în versul și visul meu, nu am nevoie de ecou!

Ce-i adevăr numai în fericire se exprimă, în inimă se simte!
Între oameni și zei nu poate exista decât iubirea din tablou!
Unii amatori își doresc să atingă ce nu este permis decât în minte!
Privesc zâmbind la răsărit, dar văd și luna în asfințit!
Se simte dragostea, sunt fericit!
GÂNDESC ÎN DIMENSIUNI CLARE!
Pășesc încet să nu mă simți , să nu tulbur nici gândul
Poate doar aerul ce vibrează în note plăcute (gândului și) sufletului
Parfumul tău mă îmbie în armonii sublime
Mânuțe fine se apropie de mine
Eșarfa de mătase e moale sub bărbie
Suflarea parfumată mă tulbure, mă încântă!
Îmi lipesc mâinile de mânuțele tale moi (și calde)
Căldura ta mă trezește din visare!
Sărutul tău mă duce în neant (paradis)!
Mulțumesc , pentru fericire!
În seara aceasta cred că este luna plină!
03.07.2025 O.P.

AMINTIRI!

 Eu curg întreg in versul meu, nu am nevoie de ecou!

Ce-i adevăr numai in fericire se exprima!
Intre oameni si zei nu poate exista decât iubire!
Unii amatori își doresc sa atingă ce nu este permis!


AMINTIRI!
Cândva o fată , ședea cu mine la poartă
În gând, scriam ușor cuvinte de iubire
Dacă aș fi scris în versuri, aș fi căutat o rimă cu uimire.
Trecând acum o generație, îmi amintesc cu drag de minunata fată!...
Ce oameni minunați erau pe acel meleag!
Atunci erau mai multe persoane îndrăgostite și fericite
Munceau cu drag, aveau mereu mâinile tocite sau bătătorite!
Iar bucuria din inimă nu îi da deloc în vileag!
Peste tot erau fapte normale, nici urmă de secrete
Fete iubeau băieții, iar băieții alergau după fete!
Nu era NIMENI sălbatic, totul părea frenetic
Alegam, ne jucam, visam, era idilic și patetic!
Unde oare sunt ,Doamne, acele zile pline de lumină
Când nu știam sau nu vorbeam despre suspine
Te ridicam în slavă, ACUMA mult pe Tine!
Toate zile erau pline de iubire , mulțumeam pentru ziua senină!
ESTE FOARTE GREU ACUM CU ZILE SCURTE ȘI ÎMBĂTRÂNITE!
ALUNGI SUPĂRĂRILE CONSTRUIND BUCURII DIN AMINTIRI ÎNTINERITE!
03.07 2025 op