Inginerii români au creat un OZN funcţional, după decenii de muncă; Iată-l în acţiune! (Video)
În general când auzim “România” şi “OZN” în aceeaşi ecuaţie se lasă cu teorii ale conspiraţiei, daci de 3 metri şi tunele energetice în Bucegi. Publicaţia Vice e totuşi destul de woke să îşi dea seama că a găsit ceva special şi acel ceva este un proiect de OZN realizat de inginerii români. E vorba despre un ADFO (All Directional Flying Object), pe care îl analizăm mai jos.
La acest proiect se munceşte de peste 2 decenii şi deja sunt nişte brevete importante în joc. Inginerul român Răzvan Sabie şi expertul în aerodinamică Iosif Taposu sunt numele principale din această iniţiativă. Aceştia se laudă că ar fi dezvoltat prima “farfurie zburătoare” operaţională. Vehiculul este capabil să zboare în orice direcţie şi să decoleze vertical.
În mod inedit, creatorii săi afirmă că inspiraţia nu a venit de la OZN-uri, ci mai degrabă de la morfologia unui delfin. Aerodinamica din spatele său este inspirată de forma delfinului, care trece prin apă precum cuţitul încins prin unt. Peste 2 decenii de munca au fost necesare, cu sute de pagini de experimente şi teste, ore întregi de simulări computerizate şi teste în tunelul aerodinamic.
Iosift Taposu are un CV impresionant, fiind un om de ştiinţă angajat la Institutul Naţional de Cercetare Aerospaţială. A deţinut şi funcţia de Şef de Teorie Aerodinamică la Institutul Naţional de Aviaţie. În mare acest vehicul se comportă ca o dronă şi face manevrele cu ajutorul a 4 ventilatoare, plus două motoare aflate în zona din spate, care îi asigură propulsia pe orizontală.
Mai sunt şi propulsoare laterale, pentru a ajuta la o deplasare laterală sau rotirea în aer. Prototipul pe care îl vedeţi aici are 1.21 metri lungime şi a fost văzut în acţiune (avem video-uri în articol). Cei din spatele proiectului afirmă că acest format de design ar fi ideal pentru zborul supersonic, pentru că designul acesta reduce undele de şoc aplicate pe suprafaţa “OZN-ului”. Dispare deci boom-ul sonic atât de deranjant.
În mod inedit Henri Coandă lucra la ceva de gen încă din 1932, un prototip de disc zburător de mici dimensiuni. Americanii au încercat la rândul lor să creeze variante proprii de OZN-uri, în special în anii ’50 şi în perioada Războiului Rece. Rezultatele nu au fost chiar rele, iar modelul din 1950 putea ajunge la 3.5 Mach şi la altitudini de 30.000 de metri.
Au fost totuşi incidente şi incendii care au descurajat continuarea proiectului. Există deja interes guvernamental şi chiar interes din partea unui producător de avioane pentru proiectul inginerilor români, aşa că să nu vă mire dacă intră şi Elon Musk pe fir.
Artiste, dansatoare și poete respectate, gheișele au fost înțelese total greșit de civilizația occidentală. În timpul ocupației americane dinJaponia, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost văzute drept femei ușoare, cu care soldații puteau să-și facă plăcerile.
Și totuși, lumea gheișelor a însemnat mult mai mult. Te invităm să descoperi universul misterios – și adesea prost înțeles – al gheișelor japoneze.
„Vrem fete geesha!”
Soldații americani erau înnebuniți după gheișele japoneze (1945). Foto: keblog.it
În 1945, acest strigăt umplea nopțile în Japonia ocupată de americani. Strigătul ieșea din gurile soldaților americani beți, însoțit de izul de sake fierbinte din respirația lor și de încercările lor caraghioase de a pronunța cuvintele japoneze.
Ceea ce acești bărbați numeau „gheișă” nu era cu nimic mai mult decât o femeie ușoară. De când americanii debarcaseră în Japonia, femeile care își vindeau trupurile soldaților se autointitulau „fete gheișa”.
După război, oamenii căutau cu disperare orice fel de muncă pentru a câștiga un ban. Și dacă o femeie era dispusă să-și vândă corpul, soldații americani erau dispuși să renunțe la bani.
Trei gheișe, în timpul unui dans, fotografie colorizată ulterior (circa 1890-1900). Foto: despuesnohaynada.blogspot.com/
Bineînțeles, soldații americani habar n-aveau ce era cu adevărat o „gheișă”. Ei nu știau că femeile ușoare cu fața vopsită în alb nu aveau nimic de-a face cu tradiția japoneză veche de secole a femeilor-artiste, adevăratele „gheișe”.
Nici femeile ușoare și nici clienții lor habar n-aveau că prin exploatarea acestei tradiții nu făceau decât să o distrugă, de fapt. Însă adevărata istorie a gheișelor din Japonia este mult mai bogată și mai complexă decât și-ar fi putut da seama cei care o exploatau.
Originile unei tradiții de secole
O gheișă, transportată de doi bărbați într-o lectică. Foto: en.museo.com
„Ficțiunea a avut rolul de a propaga ideea că gheișele își petrec noaptea cu clienții lor. După ce o idee ca aceasta este inoculată în cultura generală, ajunge să aibă o viață proprie”, s-a plâns odată fosta gheișă Iwasaki Mineko.
În ciuda felului în care majoritatea oamenilor înțeleg astăzi acest termen, „gheișă” nu înseamnă „femeie ușoară”, ci „artistă”. Când au apărut în orașele mari din Japonia, în secolul XVII, primele gheișe moderne nu își vindeau corpul.
Acestea erau pasionate de artă și, spre uimirea multora – erau bărbați! Acești bărbați erau dansatori, cântăreți și muzicieni. Chiar dacă erau artiști, nu erau complet separați de femeile care își vindeau trupul.Lucrau în bordeluri și îi distrau pe clienții care își așteptau rândul cu cele mai scumpe curtezane, denumite oiran.Femeile pătrund în „industrie”
O gheișă le ține companie unor clienți, cântându-le un cântec. Foto: Pinterest
La începutul secolului al XIX-lea, rolul de gheișă a început să fie preluat de femei. În mare parte, aceste gheișe-femei nu se culcau cu clienții lor. Treaba lor era să-i distreze pe bărbații care așteptau o oiran.
Dacă s-ar fi culcat cu clienții, le-ar fi furat afacerea angajatorilor lor. Astfel, aceste femei nu numai că evitau să-și vândă trupul, ci li se interzicea cu strictețe să o facă.
Două oiran (1916). Foto: Wikimedi
Ca să fim corecți, trebuie să spunem că unele gheișe (precum și unele femei care se autointitulau astfel, pe drept sau pe nedrept) își vindeau oricum corpul și linia de demarcație dintre artiste și curtezane era uneori foarte fină.
Însă rolul gheișei, așa cum a fost conceput la început și așa cum era practicat la scară largă, avea mai mult de-a face cu latura artistică decât cu plăcerile amoroase.
Ani de instructaj intens
Instruirea unei gheișe începea adesea când fata avea numai șase ani. Apoi, aceasta petrecea cel puțin cinci ani instruindu-se, pe bani grei, într-o casă de instrucție (okiya), care îi oferea adăpost și masă.
Pentru a plăti datoriile acumulate în timpul studiilor, gheișele erau adeseori nevoite să lucreze în acea casă pentru cea mai mare parte a vieții.
Un grup de maiko, fete care aspirau să devină gheișe. Foto: New York Public Library
Aceste învățăcele erau numite maiko și își petreceau ani întregi învățând să cânte la instrumente muzicale. Învățau dansuri complicate, în care cea mai mică mișcare era încărcată de o simbolistică profundă.
Înainte de orice, însă, aceste fete învățau să întrețină o atmosferă plăcută.
O gheișă experimentată le învață pe cele tinere cum să cânte la un instrument. Foto: A. Davey via Flickr.com
„O gheișă este ca soarele. Când intră într-o cameră, încăperea se luminează.”
Mai mult, aceste femei aveau să reprezinte culmea feminității. Învățau să pășească elegant, cu grație, înveșmântate în kimono și ținându-și echilibrul pe încălțări cu platforme.
Gheișele învățau cum să farmece bărbații, înconjurându-se cu un aer de mister și fascinație. Și mai învățau să compună cântece și poeme frumoase și melancolice.Una peste alta, instruirea lor dura ani întregi și nu se sfârșea cu adevărat niciodată. Chiar și atunci când erau instruite pe deplin și se apropiau de bătrânețe, gheișele încă trebuiau să exerseze ore întregi în fiecare zi.
Primele fete „geesha”
Mai multe gheișe „expuse” în vitrină, pentru a atrage clienții (circa 1900). Foto: miuki.info
Totuși, lumea artistică a gheișelor nu a rămas separată de desfrânare pentru totdeauna. În cele din urmă, curtezanele au început să copieze o parte din ceea ce făceau gheișele în materie de îmbrăcăminte, maniere, abilitatea de a-și distra clienții și altele.
Aceasta deoarece, pentru mulți dintre bărbații care vizitau bordeluri, gheișele erau o atracție la fel de mare ca femeile ușoare în sine.
Două gheișe jucând Go. Foto: Wikimedia Commons
Așa că unele curtezane au început să se îmbrace în gheișe, să facă muzică și să le cânte clienților lor.
Sperau să le ofere astfel bărbaților o versiune mai ieftină a lucrurilor de care s-ar fi putut bucura în palatele plăcerii din orașele mari, acolo unde lucrau adevăratele gheișe.
Simbolul unui trecut care moare
„Lumea gheișelor este o societate separată, învăluită în mister. Miturile create de străini, referitoare la mediul și stilul de viață al gheișelor, s-au răspândit fără să fie contrazise de nimeni”, se plângea Iwasaki Mineko.
Gheișele se mândreau întotdeauna cu faptul că păstrează vie aura de mister. Nu au protestat vehement atunci când meseria lor a început să fie percepută greșit.
Foto: New York Public Library
O declarație îndrăzneață de protest ar fi fost sub demnitatea lor. Așa că, cele mai multe dintre ele au privit cum lumea lor dispare, încetul cu încetul.
Și în ziua de astăzi mai există gheișe, însă foarte puține. Numărul estimat al gheișelor din Japonia a scăzut de la 80.000 la doar câteva mii, de-a lungul secolul XX.
„Cum să trăiești în stil japonez” ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informațiile bine documentate, reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurință de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalți într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanțe și sărbători. Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradițiile japoneze, felul în care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.
Dacă părăsirea unui loc de muncă sau ruperea unei relații au avut un motiv bun, nu ar trebui să repetăm aceeași greșeală în viitor, așteptând alte rezultate.
2. Nu fac ceea ce le cere să fie altcineva.
În tot ceea ce facem, este necesar să ne întrebăm de ce facem acest lucru, dacă suntem potriviți pentru o astfel de lucrare, dacă este potrivită pentru noi și dacă aduce stabilitate în viața noastră.
3. Nu încearcă să schimbe o altă persoană.
Când îți dai seama în cele din urmă că nu poți schimba o altă persoană, îi oferi libertate, permițându-i să se ocupe de consecințe. Așa obții și tu libertatea.
4. Nu cred că ar putea mulțumi pe toată lumea.
Odată ce îți dai seama că este imposibil să-i mulțumești pe toți, viața ta va fi plină de sens și de dorința de a ajuta doar pe cei care o merită.
Unul din cele mai frumoase golfuri din lume este situat în Canada, pe coasta Oceanului Atlantic. Datorită formei sale unice, diferența nivelului apei între flux și reflux poate ajunge și la 21 metri. Cel mai înalt nivel al apei înregistrat vreodată în Golful Fundy a fost în noaptea de 4 spre 5 octombrie 1869, în timpul ciclonului tropical Saxby Gale.
Locul perfect pentru a admira mareea sunt Stâncile Hopewell, niște roci impresionante, formate prin eroziune. În timpul fluxului, baza acestor stânci este acoperită de apă.
Golful Paradise, Antarctica
Unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume se găsește în Antarctica. Aici se află două mari golfuri folosite pentru a ancora vasele.
Primul este Portul Neko, iar celălalt este superbul Golf Paradise. Această zonă magnifică este înconjurată de munți imenși de gheață și de bucăți de ghețari de diferite mărimi, care plutesc pe apă.
Pentru a vedea de aproape această minunăție, trebuie să navighezi cu o barcă în apele golfului.
Poți folosi chiar și bărcile de cauciuc puse la dispoziție de o echipă de cercetători din Chile care studiază habitatul pinguinilor din Antarctica.
Golful Insulelor, Noua Zeelandă
Golful Insulelor din Noua Zeelandă este una dintre cele mai populare atracții turistice din această țară. Aici se află 144 de insule, care pot fi admirate făcând un tur cu barca.
În zona golfului, fauna este foarte diversă: pinguini, balene, delfini și pești-sabie trăiesc în apele liniștite de aici. De altfel, Golful Insulelor este un loc preferat al pasionaților de pescuit, care vin în zonă cu iahturi și ambarcațiuni cu pânze.
Uneori, ei participă la competiții internaționale de pescuit. Golful Insulelor a fost prima zonă din Noua Zeelandă colonizată de europeni.
